Seducţie

Cum ar fi daca trainingurile tradiţionale de negociere şi vânzări ar fi combinate cu elemente din alte traininguri şi ar fi combinate într-un super-curs de abilităţi sociale (people skills) pentru publicul larg dar şi pentru business? Acesta a fost întrebarea de la care am pornit: am lăsat ideile să curgă, am început să cer feedback pe ce construiam zi de zi, să modelez un curs deosebit, construit de la zero.

Acum câteva luni mi-am luat inima în dinţi şi mi-am prezentat viziunea Ioanei Francu şi lui Alex Pop şi le-am propus să construim împreună ceea ce am hotărât a fi un Super-training de Seducţie.

Pornind de la elemente de analiză tranzacţională, comunicare umană şi NLP, cursul de “Seducţie” este un curs special şi unic destinat oricărei persoane care vrea să preia controlul asupra relaţiilor pe care le are cu societatea, tuturor celor dispuşi să deprindă abilităţile sociale atât de necesare succesului personal sau profesional.

De la cunoaşterea şi aceptarea propriei persoane la întelegerea celor din jur, de la limbajul non-verbal la elemente de programare neuro-lingvistică (NLP), de la tehnici de control a primei impresii la comunicarea umană, cursul trece prin etapele necesare “seducţiei” fie că vorbim de cea a persoanelor necunoscute, a prietenilor, a şefilor sau, de ce nu, a soţului/soţiei, într-un cadru nonformal bazat pe conceptul de învăţare prin acţiune.

Premiera cursului va avea loc la Cluj Napoca în 8-10 octombrie 2010 şi pentru înscrieri sau informaţii suplimentare aştept mailurile voastre pe contact@raduseuche.ro

  • Share/Bookmark
August 18, 2010 Posted Under: Cursuri de formare, Evenimente   Read More

SNP2010

SNP2010

Din nou o vară plină şi fără concediu: multe idei, multe proiecte noi (vin şi detaliile curând), întâlniri de pregătire cât şi punctul culminant al părţii de formare din cadrul proiectului “100 de idei de educaţiei nonformală”: Stagiul Naţional de Pedagogie Scout, proiect finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European.

SNP2010 a avut loc între 19-25 iulie 2010 la Centrul Cercetăşesc de la Nocrich, jud. Sibiu. Timp de 7 zile pline, 64 lideri cercetaşi din 22 centre locale s-au adunat la Nocrich pentru a parcurge, pe grupe de vârstă, un complex program de formare în pedagogie Scout.

Lucrându-se atât în sesiuni comune cât şi aplicaţii practice pe ramuri de vârstă, cu formatori dedicaţi, liderii participanţi au deprins cunoştinţe şi abilităţi legate de pedagogia şi metoda scout, tehnici de animaţie, planul anual de activitate al unităţii, managementul unităţii de cercetaşi, “secretele” ramurilor de vârstă şi multe altele. Mai multe detalii despre stagiu şi proiect găsiţi pe www.scout.ro

Chiar dacă am coordonat şi celelalte etape de training din acest proiect (un Training for Trainers şi 4 stagii de Animaţie Socio-educativă), SNP2010 a fost de departe cea mai mare provocare pentru mine: un stagiu cu mulţi participanţi, mulţi traineri care nu mai lucraseră niciodată în echipe atât de mari (11 traineri), multă informaţie nouă atât pentru participanţi cât şi pentru traneri, lipsa unei echipe administrative şi multe altele. Am avut multe de învăţat. Foarte multe.

Folosesc această cale pentru a mulţumi tuturor celor care au dat o mână de ajutor pentru ca totul să iasă impecabil, în special Dianei şi lui Andrei.

  • Share/Bookmark
August 2, 2010 Posted Under: Cursuri de formare, Evenimente, Ultimele noutati   Read More

Facilitare… altfel

Facilitare… altfel

Deseori, ca şi trainer, am fost solicitat pentru a facilita diverse evenimente (despre diferenţa dintre facilitare şi training am mai scris aici), însă au existat şi cazuri deosebite, care au avut nevoie de metodologii mai speciale, altfel faţă de ce înseamnă facilitarea  obişnuită.

Cum facilitezi o pauză de cafea?

Una din aceste sarcini mai deosebite a fost facilitarea unei pauze de cafea. La întâlnirea de coordonare a reprezentanţilor sectorului ONG european cu ocazia desemnării anului 2011 ca anul european al voluntariatului, în 17 decembrie la Bruxelles, trebuia împreună cu alte două colege să facilităm o sesiune de networking pentru cei 100 de partiipanţi. Deşi obiectivele erau clare (oamenii trebuiau să se cunoască între ei şi să găsească cât mai mulţi parteneri pentru proiecte viitoare), timpul alocat sesiunii noastre a dispărut în mod miraculos după discursurile demintarilor europeni aflaţi la eveniment. Singurul moment în care mai puteam face ceva era pauza de cafea (20 de minute). Cum lumea era deja obosită, nici nu putea fi vorba anulării pazei de cafea pentru exerciţiile pe care le aveamm noi pregătite.

Aşa că am făcut ceea ce ştiam mai bine: am fost creativi! am decis să folosim unul din exerciţiile pe care le aveam pregătite, o variantă de Human Bingo, pe care l-am adaptat nevoilor noastre. Am creat o listă de 4 taskuri relevante obiectivelor (găseşte 4 persoane care fac parte dintr-un ONG cu aceeaşi misiune ca tine, identifică 3 noi idei de proect şi parteneri posbili etc), totul desfăşurat ăn timpul pauzei de cafea, pe care am mărit-o la 30 de minute.

Participanţii au fost relaxaţi şi atmosfera a devenit foarte amicală, s-au născut zeci de idei de proiecte, din care multe au fost puse în practică, participanţii au cunoscut posibili parteneri şi lumea a uitat de oboseală şi alte frustrări… toate acestea într-o pauză de cafea. Reprezentanţii Parlamentului European au conchis că sesiunea “pauza de cafea” a adus mult mai multe rezultate decât toate celelalte sesiuni la un loc.

Facilitează poza de grup!

În 5-7 mai 2010 am făcut parte din echipa de facilitatori ai întâlnirii HELP Student Network, reţeaua de organizaţii nonguvernamentale care au organizat proiecte pentru promovarea unei vieţi fără fumat (100 de participanţi). Conduceam o sesiune plenară, la finalul unei zile foarte lungi, o sesiune despre prezentarea rezultatelor întâlnirii, când am fost anunţat că primisem tricourile evenimentului şi avem fotografi ca să facem poza de grup… ACUM. Fotografii erau şi eu destul de plictisiţi şi când am văzut că cereau doar poze de grup cu toţi tinerii stând drept în faţa camerei, am ştiut că trebuie să iau atitudine.

Am luat microfonul, am ales o melodie potrivită unui shooting (Madonna – Vogue), m-am asigurat că se aude suficient de tare în sală şi am început să ne jucăm:) puţină animaţie nu a stricat niciodată nimănui. Am reuşit să surprind în mod plăcut sala şi am ajuns să avem nişte poze mult mai potrivite unui grup de tineri.

  • Share/Bookmark

Săptămâna maraton!

Săptămâna maraton!

Îmi plac provocările. Iar dacă nu am, mi le creez. Acesta este cazul săptămânii în care ne aflăm. Cu puţină grijă, am reuşit să îmi planific 3 traininguri în două oraşe: Oradea şi Cluj Napoca.

După lupte seculare, Oradea va avea primul festival studenţesc: StudFest. Acesta se va desfăşura în perioada 19-23 mai. Festivalul cuprinde o serie de evenimente dedicate studenţilor orădeni (detalii găsiţi aici). În cadrul StudFest, miercuri, 19 mai 2010, de la ora 13 voi susţine un training despre Abilităţile de prezentare a lucrării de licenţă, destinat studenţilor din anii terminali şi nu numai. Trainingul va avea loc la Universitatea din Oradea, pavilionul E, sala E014. Vom vorbi şi vom exersa diferite moduri de organiare a prezentării, metode de reducere a emoţiilor cât şi câteva noţiuni de management al audienţei. Pentru înscrieri, aveţi informaţii aici.

Tot la un festival studenţesc, Luna studentului clujean, de această dată la Cluj Napoca, joi şi vineri (20-21 mai) voi susţine un training pe Public Speaking, la invitaţia Irinei Enea de la Consorţiul Organizaţiilor Studenţeşti din Cluj Napoca. Detalii despre training şi modalităţi de înscriere regăsiţi pe situl COS.

Sâmbătă şi duminică (22-23 mai), aşa cum am anunţat pe site, va avea loc la Cluj Napoca trainingul pe Abilităţi şi tehnici de prezentare, o variantă bussiness a trainingului pe Public Speaking de joi-vineri. Înscrierile sunt încă deschise aici.

Looking forward for the marathon week!

  • Share/Bookmark
May 18, 2010 Posted Under: Cursuri de formare, Ultimele noutati   Read More

Abilităţi şi tehnici de prezentare, 22-23 mai, Cluj

Abilităţi şi tehnici de prezentare, 22-23 mai, Cluj

Datorită numărului mare de solicitări primite pentru trainingul precedent de public speaking de la Cluj Napoca, am decis să îl reiau în luna mai.

Ştiai că vorbitul în public se află pe locul 1 în topul fricilor şi fobiilor umane? Vrei să investeşti în dezvoltarea ta persoanală şi profesională? Vino la cursul de Abilităţi şi Tehnici de Prezentare din Cluj Napoca în  22-23 mai 2010. Destinat atât celor care doresc să se iniţieze în arta vorbitului în public cât şi celor care vor să îşi personalizeze şi desăvârşească stilul, trainingul este al doilea din seria de cursuri de comunicare pe care le voi susţine la Cluj Napoca în acest an.

Aşadar, dacă:

  • Ţi-e frică atunci când vorbești în public
  • Prezentările tale nu au impactul scontat
  • Nu reuşeşti să captezi sau să menţii atenţia publicului
  • Audiența ta nu este impresionată nici de subiect și nici de felul în care acesta a fost prezentat

îţi propun un atelier de abilități şi tehnici de prezentare în public în care să poţi descoperi şi folosi ingredientele unei super-prezentări, să îţi identifici stilul de prezentare şi să exersezi pentru a te perfecţiona.

Înscrie-te aici!

Atenţie: Cursul este 80% practic şi se bazează pe metode de educaţie nonformală: prezentări, jocuri de rol, lucru pe echipe, acvarii etc.

Taxa de participare este de 100 de RON şi include atât participarea şi materialele de curs cât şi pauzele de cafea.

Agenda cuprinde:

  • Ingredientele unei prezentări de impact
  • Mangementul audienței
  • Identificarea şi perfectarea stilului de prezentare
  • Atragerea și menținerea atenției
  • Limbaj nonverbal
  • Prezentatori ideali
  • Comunicare. Comunicare persuasivă. Prezentare de impact
  • Practică, practică și… practică

Beneficii pentru tine ca participant:

  • vei şti să identifici părţile componente ale unei prezentări;
  • vei cunoaşte şi aplica paşii necesari dezvoltării unei prezentări;
  • vei maximiza utilizarea limbajului verbal şi nonverbal în toate procesele de comunicare
  • vei cunoaşte şi folosi ingredientele şi reţeta prezentărilor de impact
  • vei testa metode de prezentare și îţi vei identifica stilul personal de prezentare

Numărul de locuri este limitat la 12 şi ele se ocupă în ordinea înscrierilor!

Înscrie-te aici!

Pentru detalii, nelămuriri, înscrieri şi alte cele, mă găsiţi la tel 0740 042 444 sau e-mail radu.seuche@scout.ro

Despre trainer:

Radu Seuche este trainer internaţional pe comunicare şi PR de mai bine de 3 ani, membru al echipei de traineri ai European Youth Forum şi trainer SALTO. Acreditat de către CNFPA, Radu a ţinut traininguri şi a facilitat evenimente pe teme diverse, de la public speaking şi purtători de cuvânt până la strategie şi dezvoltare, web 2.0 şi tehnici media până la fundraising şi creativitate, de la comunicare şi înţelegere interculturală la politici de tineret. Pentru o listă completă de domenii de compeţenţă, vizitaţi profilul SALTO. De asemenea, Radu Seuche lucrează ca şi PR consultant atât în domeniul ONG  cât şi cu instituţii publice/politice sau în mediul business.

  • Share/Bookmark
May 11, 2010 Posted Under: Cursuri de formare, Ultimele noutati   Read More

Online Business Forum Cluj

Online Business Forum Cluj

Acum 2 săptămâni am primit o invitaţie din partea lui Claudiu Gamulescu (mulţumesc) de a participa la Online Business Forum de la Cluj, în data de 27 aprilie 2010, invitaţie pe care nu am putut să o refuz.

Internaţionalizarea afacerilor cu ajutorul internetului este o temă care mi-a stârnit curiozitatea având în vedere lucrurile pozitive pe care le citisem despre evenimentele OBF în trecut.

Aşteptările nu mi-au fost înşelate, iar contribuţiile vorbitorilor au fost însemnate, cel puţin pe partea de conţinut. Zic acest lucru, uşor influenţat de trainingul pe pulic speaking pe care îl ţinusem în Cluj cu doar o zi înainte (detalii aici).

Pe lângă volumul destul de mare de informaţie primit, cred că un alt punct forte al evenimentului a fost reprezentat de posibilitatea foarte mare de networking între participanţi, care veneau din cele mai diferite domenii: producători, programatori, oameni din vânzări, servicii, tineri întreprinzători, consultanţi etc.

Aştept cu interes şi recomand următoarele evenimente din seria Online Business Forum. Felicitări organizatorilor!

  • Share/Bookmark
April 19, 2010 Posted Under: Recenzii, Ultimele noutati   Read More

Public Speaking la Cluj

Public Speaking la Cluj

După cursul de Tehnici şi abilităţi de prezenatare din 13-14 martie 2010 de la Oradea, weekendul trecut a venit rândul clujenilor să participe cla curs.

Cursul de Abilităţi şi tehnici de prezentare de la Cluj Napoca din 24-25 aprilie 2010 este rodul unei munci de 2 ani de zile în ceea ce priveşte conşinutul şi formatul, fiind adaptat nevoilor participanţilor. Aceştia, în număr de 14, şi-au învins emoţiile şi au participat trup şi suflet la cele 16  ore intense de formare în ale vorbitului în public.

Partea de teorie a fost completată de exercişii la fiecare pas, participanţii având ocazia să descopere ingredientele unei prezentări de impact, să determine calităţile unui vorbitor de succes şi de asemenea să depindă diferite tehnici şi abilităţi legate de public speaking şi comunicare în general.

Un curs de formare puţin altfel, folosindu-se pe deplin de elementele educaţiei non-formale combinate cu muzică şi elemente de terapie prin muzică, trainingul de la Cluj a fost un succes deplin.

Nu îmi rămâne decât să îi felicit pe participanţi pentru progresele făcute pe parcursul cursului şi să la mulţumesc pentru prezenţă.

La fel, dacă tot sunt la capitolul de mulţumiri, mulţumesc Alex Pop pentru tot sprijinul acordat pe partea logistico-administrativă, mi-ar fi fost vizibil mai greu să duc totul la bun sfârşit fără tine.

Următorul training pe această temă se va desfăşura tot la Cluj Napoca, în 22-23 mai, iar informaţiile legate de încriere vor fi disponibile cât de curând.


  • Share/Bookmark
April 19, 2010 Posted Under: Cursuri de formare, Recenzii, Ultimele noutati   Read More

Facilitator

Facilitator

Diferenţa majoră dintre training şi facilitare constă în nivelul de implicare al actorului principal, cel care conduce activitatea. Dacă în cazul cursurilor de formare, implicarea trainerului este maximă în ceea ce priveşte transferul de cunoştinţe şi competenţe (vorbim de un transfer de la trainer către participanţi), în cazul facilitării, nu mai putem vorbi de un transfer de acest gen ci mai degrabă de unul de la participant la participant.

Acest proces de transfer trebuie facilitat, provocat dacă vreţi, de către un facilitator, care trebuie să rămână imparţial pe parcursul activităţii- Rolul acestuia este de a ajunge la un rezultat final, în forma cerută, fără să poată interveni în ceea ce înseamnă conţinutul rezultatului. De aceea, de cele mai multe ori, facilitatorul nu cunoaşte rezultatul până în ultimul moment, la fel ca şi participanţii, care sunt creatorii absoluţi ai rezultatului.

Un asemenea eveniment a fost şi Conferinţa Europeană “Youth Employment and Social Inclusion” desfăşurată la Jerez de la Fronterra, Spania, între 13-15 aprilie 2010. Aceasta este prima conferinţă de tineret din cadrul Trio-ului preşedenţiilor Uniunii Europene (Spania, Belgia şi Ungaria) şi de asemenea prima care are la baza dialogul structurat, respectiv, la eveniment se întâlnesc totşi actorii implicaţi în politicile de tineret şi se discută de la egal la egal (ministerele de tineret din ţările membre, consiliile naţionale de tineret, agenţiile naţionale care gestionaează programul Youth in Action, organizaţii europene de tineret, European Youth Forum şi nu în ultimul rând Comisia Europeană şi Parlamentul European).

Echipa de facilitatori a avut 12 membri, câte doi pentru fiecare din cele 6 direcţii de lucru. Dintre aceştia, 3 au fost numiţi de către ţara gazdă (Spania) şi au fost implicaţi doar în această etapă a procesului iar ceilalţi 9, din care fac şi eu parte, vom facilita şi următoarele evenimente de pe durata trioului (până în iunie 2011).

De asemenea, în ceea ce priveşte politicile de tineret, planul de lucru pe parcursul celor 18 luni cât durează trioul a fost împărţit după cum urmează: Spania se ocupă de partea de priorităţi strategice legate de tineret, Belgia de partea de măsuri şi implementare a măsurilor iar Ungaria de concluzii şi organizarea de follow-up.

De menţionat este importanţa majoră pe care aceste evenimente o au în ceea ce priveşte politicile şi fondurile alocate tinerilor,  şi, de asemenea, oportunitatea tinerilor de a discuta şi decide asupra viitorului lor.


  • Share/Bookmark
April 19, 2010 Posted Under: Recenzii, Ultimele noutati   Read More

Hello world!

Hello world!

După mai bine de doi ani de la lansarea Laptopisetz.ro, a venit vremea să merg un pas mai departe şi aşa s-a născut www.raduseuche.ro.

Cu o abordare nouă şi o grafică adaptată, veţi putea regăsi aici informaţii despre cursurile de formare pe care le voi susţine, sugestii şi exerciţii pentru dezvoltarea personală şi profesională, cât şi alte detalii despre activitatea mea ca şi formator.

  • Share/Bookmark
April 19, 2010 Posted Under: Ultimele noutati   Read More